Pilgrimage (2017)

Acțiunea filmului are loc în timpul secolului al XIII-lea, într-o insulă din Irlanda situată la marginea lumii. Un mic grup de călugări pornesc într-un pelerinaj unde se confruntă pe de o parte cu oamenii care trăiesc de secole în triburi, pe de altă parte cu puterea crescândă a invadatorilor normanzi.

Escortând cel mai de preț obiect al mănăstirii lor la Roma, drumul călugărilor e văzut prin ochii unui novice și ai unui băiețel mut, cu un trecut violent. Cu cât devine mai evident faptul că transportă un obiect prețios, cu atât mai periculoasă devine călătoria lor spre est. Călugării realizează, destul de târziu însă, că în lumea aceea a superstițiilor antice, scopul care îi leagă e posibil să fie și cel care îi conduce spre moarte.

Regia: Brendan Muldowney
Actori: Tom Holland, Jon Bernthal, Richard Armitage
An: 2017
Gen: Aventura, Drama
IMDB: 5.8