Cyborg (1989)

Dupa ce planeta Pamant din filmul Cyborg a trecut prin cele mai mari dezastre posibile, iar anarhia, foametea si criminalitatea au decimat o parte insemnata a populatiei, se pare ca situatia nu poate deveni mai disperata decat atat. Insa o epidemie mortala, care raspandeste teroarea si moartea cu o iuteala uluitoare, ameninta sa distruga ceea ce a mai ramas dintr-o umanitate aflata in pragul colapsului.

Gibson Rickenbacker (Jean-Claude Van Damme) are misiunea de a o escorta pe Pearl Prophet (Dayle Haddon), o creatura jumatate robot, jumatate femeie, catre cartierul general din Atlanta. Misiunea este una foarte delicata, pentru ca de ea sunt legate sperantele de supravietuire ale omenirii. Pearl Prophet detine informatiile care ar putea duce la eradicarea cumplitei maladii. Insa Fender Tremolo (Vincent Klyn), cel mai aprig dusman al lui Prophet, are nevoie de anarhie pentru a conduce lumea si este dispus sa faca orice este posibil pentru a o impiedica pe Prophet sa ajunga la Atlanta.

Regia: Albert Pyun
Actori: Jean-Claude Van Damme, Deborah Richter, Vincent Klyn
Anul: 1989
Gen: Actiune, SF, Thriller
IMDB: 5.1